Iau picuri reci din călimară
Si pictez fresca lepidopterina
In acalmia serii de vară
Lumina stelelor sa o stingă

Tusul fluturelui-mi zboară lin
Prin mansarda infernală
Cu aripi pictate-n paradis
A-ntaia minunata oară

Soarele-i brodat pe panza
De puf a fluturelui drag
Sunt artista sa iubita
In mansarda mea din iad

Imi sopteste-o umbra oarbă
“Mai picteaz-o aripa, doua”
Perfecțiunea lor s-o soarbă
O pictură veche, noua

Dar mie-mi e drag sărmanul
Fluture, mititel si primordial,
Să-i copiez eu ființa slaba
Pe a panzei alb clestar?

Iau o altă zburătoare
Si trasez aceeași tușă
Imitez pastise dulci,
Ca o hoata jucăușă

Intr-o sala reflectorie
Întrevăd aceeași panza
Identică, oriunde-as merge
Fluturi reci, copiați de mana

Roiul ma înconjoară trist,
In sala oglinzilor mate
Si trecând prin fiecare,
Ele se sparg, încet, înecate

Printre cioburi de-ntuneric
Mai ramane mic si trist
Unicul meu fluture, se zbate
In al Nietzsche-lui abis

Își dă ultima suflare, iar eu
Eu ii șoptesc cu patimă
“Te-am iubit atât de mult,
Încât am vrut ca lumea toata
Sa fie pictată cu sufletul tau
Sa te pictez în fiecare oglindă
Înnebunita de frumusetea ta
Sa o perpetuez în aer
Si-n lumina”

Si el își dă ultima suflare,
Șoptind tremurând și trist,
“Fata dragă,
Tu m-ai ucis.
Daca ma iubeai, ma închideai
Intr-o colivie de vis
Si nu te uitai la mine
Decat o dată, si apoi nimic
Ma păstrai in amintire
si-n trecut, si-n suflet inchis
Acum sunt imperfect,
Fără suflet
Mort, copiat, reiterat
Fiindca tu nu m-ai uitat
M-ai ucis “

Acum,
Crâmpeie scurte imi vin in minte
De existența sa.
Acum,
e-o banală molie,
Iar eu,
Sunt artista sa machiavelica
In mansarda mea din iad